Perioada de călduri a căţelelor

Pui

Există numeroase întrebări pe care oamenii si le pun, atunci când vine vorba despre perioada de călduri a căţelelor. Există răspunsuri practice care să îi ajute pe proprietari, în a înţelege această perioadă.

Ea se deosebeşte prin posibilitatea căţelei de a rămâne gravidă acum. Ca şi semn evident, regăsim sângerarea vaginală şi vulva ce ar putea fi umflată, dar şi urinarea mai frecventă. Sângerarea nu este profundă, în special la câinii de talie mică. Veţi observa şi o atenţie sporită a masculilor în preajma căţelei în această perioadă.

Majoritatea câinilor de sex feminin intră în călduri pentru prima dată la şase luni, la douăsprezece luni, deşi acestă perioadă poate varia, putând fi mai devreme sau mai târziu. Pentru unii, durând şi paisprezece luni. În cazul în care trec 14 luni, iar căţeaua nu a intrat în călduri trebuie cerut sfatul veterinarului. De obicei, această perioadă se repetă de două ori pe an. Câinii de talie mică sunt cei care ar putea intra în călduri mai devreme, iar la rasele mai mari, ar putea dura mai mult.

Ciclul de călduri este format din patru părţi:

  1. Proestrous. Durata sa este între 4-20 de zile. Căţeaua sângerează, este de obicei timidă, vulva ei este umflată, iar ea nu este receptivă la masculi.
  2. Estrous.  A doua fază, durează între 5-13 zile. Femela este receptivă la masculi şi secreţia de sânge este de culoare mai deschisă.
  3. Diestrous. Este următoarea etapă, acum secreţiile se reduc şi ea începe să-şi piardă interesul faţă de câinii masculi. În cazul în care femela a rămas însărcinată, durata sarcinii ar fi între 60-64 de zile.
  4. Anestrus. Este perioada când se termină ciclul de călduri şi ea rămâne în stadiul său, timp de cinci până la unsprezece luni.

Cea mai mare parte a ciclului se întinde pe o perioadă de aproximativ trei săptămâni şi nu include majoritatea perioadei de anestru.

Crescătorii de câini, de obicei testează nivelul de progesteron, definit ca şi cele mai fertile zile. În mod normal, aceste zile sunt 11-15-a zi de călduri. Ea poate rămâne gravidă în timpul primei perioade de călduri. Majoritatea crescătorilor câinilor de rasă, refuză să împerecheze câinii aşa devreme, deoarece nu sunt pe deplin dezvoltaţi. Ei au, de obicei, testele genetice efectuate înainte de montă, pentru a evita bolile genetice.

Castrarea căţelelor este recomandată, dacă nu doriţi să aveţi pui. De obicei se permite să experimenteze un ciclu sau o fătare înainte de a o steriliza. Întrebaţi medicul veterinar cât de repede puteţi steriliza câinele.

sursa: I Love Dogs

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

  • © 2011-2012 www.HamHam.org
  • wordpress visitor